Mihaela TOADER (expert IICCMER)
Deşi revoluţia anticomunistă din decembrie 1989 a fost salutată cu entuziasm, credibilitatea ţării a scăzut dramatic după conflictele de la Tîrgu-Mureş. Mineriada din iunie 1990 a alterat însă profund raporturile României cu lumea apuseană.
Zilele de 14-15 iunie au produs mutaţii politice şi diplomatice semnificative. Revoltele şi manifestaţiile de stradă dinaintea mineriadei din iunie au creat o stare de confuzie în sânul jurnaliştilor occidentali. La Paris, în Le Monde s-a vorbit despre refuzul lui Ion Iliescu de-a purta un dialog cu opoziţia1. Au fost comentate şi deziluziile intelectualilor români2 sau interdicţia3 guvernului pentru vizita regelui Mihai în ţară.
În presa anglofonă, Vladimir Tismăneanu4 a atras atenţia încă din 19 mai 1990 asupra pericolui izbucnirii unui conflict civil: „Pentru a preveni o asemenea consecinţă, forţe sociale independente vor trebui să-şi coordoneze acţiunile într-o largă mişcare democratică. În caz de nereuşită, patima frustrată şi idealurile înşelate pot da naştere unei stări de deznădejde colectivă, care, la rândul ei, poate genera noi valuri de furie populară”5.
Mineriadele aveau să prezinte o violenţă stradală fără precedent – de unde şi reacţia şocată a presei occidentale. Mai întâi, ziarele româneşti din exil prezintă pe prima pagină imagini devastatoare de pe străzile Bucureştiului iar titlurile articolelor reflectă percepţia evenimentelor din iunie 1990: „Iliescu împinge ţara la război civil!”, „Din nou sânge pe străzile Bucureştiului”6, „Ion Ilici Iliescu, noul Preşedinte al României, cu sceptrul său, inaugurând domnia secerii şi a ciomagului”, „Iliescu – democraţia de grotă”, „Bucureştiul se întoarce la izolare”7, „Minerii la lucru în Bucureşti”, „Vin Minerii!”8, „Ficţiunea politică şi trânta pentru putere”, „Câţi ani pentru integrarea în Europa?”, „Securitatea continuă să existe”, etc.
Mass-media din Occident a ţinut sub observaţie atentă evenimentele din România prin relatarea unor imagini şi a unor titluri care atrageau atenţia opiniei publice şi a guvernaţilor din alte state asupra violenţelor minerilor şi a protestelor de stradă din capitală: „The Riddle of Romania’s New Turmoil”, „Romanian Fans Petition For Asylum”, „Transformation of Eastern Europe”, „Protests resume in Romania capital”, „Romanian Miners Leave as Protests End”, „Rioting Erupts in Bucharest; Soldiers Said to Open Fire”, „Cheated revolutionaries turn on Ceauşescu’s chosen heirs”, „Miners’ mob rules the streets of Bucharest”, „Romanian opposition seeks aid from West to fight crakdown”, „Romania sliding into anarchy”, „Cinquante mille manifestans à Bucarest pour la libération du dirigeant étudiant Marian Munteanu”, „L’odre règne à Bucarest”, „Pugno di Ferro di Iliescu”.
Doar enumerarea a câtorva titluri a principalelor cotidiene occidentale cu referire la tulburatoarele violenţele din iunie 1990 prezintă România ca pe o ţară cu un guvern politic apărat prin „forţa pumnului” şi a „bâtei”. Consecinţele politice ale represiunii ilegitime a manifestaţiilor din Piaţa Universităţii au fost foarte importante pentru viitorul politic al României. Opinia publică internaţională şi-a exprimat îngrijorarea faţă de ororile din Bucureşti. O primă consecinţă a acestei ni realităţi a fost întârzierea încheierii Acordul de Asociere la Uniunea Europeană (Acordul Europa) abia în 1 februarie 1993, spre deosebire de celelalte state central-europene. Iar primirea României în Consiliului Europei s-a realizat „în urma unui proces dificil de acţiune diplomatică şi eforturi de democratizare internă. În timp ce vecinii central-europeni ai României au intrat în Consiliul Europei încă din 1990-1991, Bucureştiul a obţinut unul din punctele centrale ale etapei ieşirii din izolare a României, izolare care a fost provocată de intervenţia minerilor în Piaţa Universităţii în iunie 1990”9.
Pe scurt, mineriadele au introdus o stare de şoc nu doar în societatea civilă timid înfiripată în România, ci au consacrat pierderea încrederii şi a respectului internaţional faţă de o ţară iubită şi respectată pentru jertfele sângeroase din decembrie 1989 făcute pentru cauza libertăţii.
1 Le Monde, 29 aprilie 1990, Jose-Alain Fralon – Le président Iliescu refuse tout dialogue avec l’opposition, p.1 şi 4;
2 Le Monde, 28 aprilie 1990, Sylvie Kauffmann – Les désillusions d’un intellectuel roumain, p. 5;
3 Le Monde 12 aprilie 1990, Le gouvernement interdit „in extremis” la visite du roi Michel;
4 Lumea Liberă nr. 85, 19 mai 1990, Vladimir Tismăneanu, Între Furie şi Euforie. De ce revoluţia românească a fost deosebit de violentă. p. 24;
5 Ibidem;
6 Lumea Liberă nr. 89, 16 iunie 1990, p. 1;
7 Lumea Liberă nr. 90, 23 iunie 1990, pp. 1 şi 19;
8 Lumea Liberă nr. 91, 30 iunie 1990, pp. 1 şi 4;
9 Florin Abraham, Transformarea României: 1989-2006. Rolul factorilor externi, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2006, p. 148;
